THE NEW TENANT BY EUGÈNE IONESCO
DIRECTOR : MIHAELA PANAINTE
SCENOGRAPHY: CRISTINA MILEA
WITH:
GENTELMAN – CORNEL RĂILEANU
CARETAKER – FLORIN VIDAMSKI
FIRST MOVER – LĂCRĂMIOARA BRADOSCHI
SECOND MOVER – ANDREI DINU
PRODUCED BY MUNICIPAL THEATER BAIA MARE, 2013
PHOTOS: SILVIU GHEȚIE
„Who is the New Tenant? He is the Man preparing for the last moment of his life – the passage to another world. He is the one moving for the last time…
At this end of a journey he evaluates all things done or undone, in order to free himself of their material grasp which probably impedes him in becoming lighter, brighter and more sincere to himself.
It is a possible perspective of life during which we gather too many useless possessions and these only make our journey more difficult just to turn out completely senseless by the end of it.
The New Tenant is for me an exercise of remembering and returning to the essential. The things invading the stage represent the memory of the New Tenant – a fragmented and illogical memory, though. Beyond these things there surely is the sonorous memory of life, a definitely rhythmical, real and present one.”
NOUL LOCATAR DE EUGÈNE IONESCO
REGIA: MIHAELA PANAINTE
SCENOGRAFIA: CRISTINA MILEA
DISTRIBUȚIA:
DOMNUL – CORNEL RĂILEANU
PORTĂREASA – FLORIN VIDAMSKI
PRIMUL HAMAL – LĂCRĂMIOARA BRADOSCHI
AL DOILEA HAMAL – ANDREI DINU
PRODUS DE TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE, 2013
FOTO: SILVIU GHEȚIE
„Cine este Noul Locatar? Este Omul care se pregăteşte pentru momentul final al vieţii – trecerea spre o altă lume. Cel care se mută pentru ultima oară…
La acest sfârşit de drum face evaluarea tuturor lucrurilor, făcute sau nefăcute, pentru a se desprinde de materialitatea acestora, care, poate, îl împiedică să devină mai uşor, mai lucid, mai sincer cu el însuşi.
Este o posibilă perspectivă asupra vieţii, în timpul căreia ne înconjurăm de mult prea multe inutilităţi, care ne-au îngreunat călătoria şi, la final, îşi pierd sensul.
“Noul Locatar” înseamnă, pentru mine, un exerciţiu de readucere aminte şi de reîntoarcere la esenţial. Lucrurile, care invadează scena, reprezintă memoria Noului Locatar, o memorie fragmentară, ilogică. Dincolo de aceste lucruri mai există, fără îndoială, şi memoria sonoră a vieţii, mult mai percutantă, mai reală şi mai prezentă.”
